Cât consumă o centrala pe curent pentru apartament?
Atunci când achiziţionezi un dispozitiv care funcţionează cu ajutorul energiei electrice trebuie să fii foarte atent la consumul pe care îl are respectivul dispozitiv. Preţul energiei electrice a crescut destul de mult în ultima perioadă motiv pentru care trebuie să acorzi o atenţie sporită consumului de energie electrică pentru a nu fi nevoit să plăteşti o factură mare. Consumul de energie electrică este un factor foarte important mai ales în cazul în care achiziţionezi o centrala pe curent. Având în vedere că aceasta va fi utilizată pe toată perioada anotimpului rece, trebuie să achiziţionezi o centrala pe curent care funcționează ţinând cont de ultimele tendinţe în domeniul eficientizării consumului de energie electrică.
Dar cât consumă o centrala pe curent pentru apartament? Care sunt beneficiile utilizării unei astfel de centrale şi care sunt criteriile la care trebuie să fii atent pentru a putea achiziţiona cea mai bună centrală pe curent? Răspunsurile la aceste întrebări sunt esenţiale în vederea achiziţionării unei centrale pe curent. Având în vedere acest aspect te invit să citeşti continuarea acestui articol pentru a putea afla tot ceea ce trebuie să ştii despre centrală pe curent.
De ce să utilizezi o centrala pe curent?
Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să ştii care sunt principalele beneficii oferite de către utilizarea unei centrale pe curent electric. În momentul de faţă există mai multe tipuri de centrale termice, centrala termică electrică fiind una dintre soluţiile la care poţi apela în momentul în care doreşti să schimbi modul de încâlzire al locuinței tale. Acest tip de centrală nu reprezintă doar o opţiune de achiziţie, ci este una dintre cele mai populare soluţii utilizate pentru încălzirea locuinţei în timpul sezonului rece. Beneficiile oferite de către aceasta stau la baza popularităţii acestui tip de centrală. Câteva dintre cele mai importante beneficii oferite de către utilizarea centralei termice electrice sunt următoarele:
- Nu este necesar ca locuinţa în care urmează să fie amplasată centrala să fie racordată la gaze naturale. Fără nici o discuţie, acesta este cel mai important beneficiu oferit de către utilizarea unei centrale termice electrice. Din păcate, atât în mediul urban cât şi în cel rural există foarte multe locuinţe care nu sunt racordate la gaze naturale. Pentru proprietarii acestor locuinţe, posibilitatea de a putea utiliza o centrală termică electrică este o adevărată realizare din punct de vedere al nivelului de confort.
- Nu necesită plata unor costuri mari pentru instalare şi nici pentru realizarea mentenanţei. Spre deosebire de o centrală termică pe gaze naturale, cea electrică este mult mai simplu de instalat dar şi de întreținut. Aceste detalii se reflectă foarte bine în preţul pe care trebuie să îl plăteşti pentru a putea utiliza o astfel de centrală.
- Centrala pe curent oferă cel mai ridicat randament termic. Modul în care este construită centrala termică electrică face ca aceasta să ofere cel mai ridicat randament termic. Analizând exclusiv din acest punct de vedere, centrala termică electrică este o soluţie optimă pentru a încălzi locuinţa pe timp de iarnă.
- Este o modalitate de încălzire a locuinţei care nu poluează mediul înconjurător. Din păcate, din ce în ce mai multe acţiuni pe care le întreprindem poluează mediul înconjurător. Aceasta este prietenoasă cu mediul motiv pentru care este recomandată mai ales în cazul oraşelor în care nivelul de poluare este la un nivel foarte ridicat.
Aspecte de care trebuie să ţii cont atunci când achiziţionezi o centrală termică electrică
Pentru a putea achiziţiona o centrală termică pe curent performantă, care să răspundă cât mai bine nevoilor tale, trebuie să ţii cont printre altele şi de următoarele aspecte:
- Dimensiunea spaţiului care trebuie încălzit de către centrala termică electrică. Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte, dacă nu chiar cel mai important aspect. Pentru a nu achiziţiona o centrală termică electrică care va funcţiona non stop în încercarea de a încălzi locuinţa, trebuie ca aceasta să aibă o putere suficient de mare pentru a putea încălzi locuinţa. În procesul de calculare a puterii pe care trebuie să îl aibă centrala, trebuie să ştii că o suprafaţă de aproximativ 100 mp poate fi încălzită de către o centrală termică electrică care dezvoltă o putere de 12 KW.
- Tipul centralei. În momentul de faţă ai de ales între a achiziţiona o centrală termică electrică convenţională sau pe inducţie. Varianta pe inducţie oferă o eficiență termică de 99%, motiv pentru care este preferată în detrimentul celei convenţionale care oferă un randament termic de aproximativ 95%.
- Consumul. Având în vedere că centrala termică electrică este utilizată pe tot parcursul anotimpului rece este normal ca, consumul acesteia să reprezinte un criteriu decisiv în procesul de selecţie a tipului de centrala termică care urmează să fie achiziţionat. Pentru ca, consumul să fie cât mai mic şi implicit şi valoarea facturii la energie electrică să fie cât mai redusă, este necesară achiziţionarea acelui model de centrală termică electrică care utilizează tehnologie de ultimă generaţie. Aşadar, trebuie să fii foarte atent la clasa energetică în care este încadrat modelul pe care doreşti să îl achiziţionezi.
Cât consumă o centrală termică electrică pentru apartament?
Cel mai popular mit despre centrala termică electrică este că aceasta consumă foarte mult curent electric, motiv pentru care valoarea facturii la energia electrică va fi foarte mare. Costurile pe care o să le ai cu energia electrică depind de multe aspecte, câteva dintre cele mai importante fiind prezentate în rândurile de mai sus. Cu toate că este dificil de oferit un răspuns clar la întrebarea de mai sus, se poate oferi un răspuns aproximativ care să te ajute să îţi faci o idee despre valoarea facturii la energia electrică. Puterea termică pe care o dezvoltă centrala îţi va spune care este cantitatea de KW pe care aceasta o consumă în timpul funcţionării. Din momentul în care ai aflat acest aspect, tot ceea ce trebuie să faci este să înmulţeşti numărul de KW consumaţi în timpul zilei cu numărul de zile în care utilizezi centrala. Astfel, vei afla care este cantitatea de KW pe care va trebui să o plăteşti la finalul unei luni. Pentru ca această cantitate să fie cât mai mică, trebuie să achiziţionezi o centrală termică electrică care consumă puţin, fără ca acest aspect să afecteze eficienţa termică oferită de către centrală. De asemenea, trebuie să deţii o locuinţă care este foarte bine izolată din punct de vedere termic.
Concluzii
Centrala termică electrică oferă multe beneficii motiv pentru care este unul dintre cele mai utilizate tipuri de centrală termică. După cum ţi-ai dat seama şi cu ajutorul acestui articol, utilizarea unei astfel de centrale termice nu produce costuri foarte mari în factura la energia electrică în cazul în care achiziția se realizează ținând cont de anumite caracteristici. Aşadar, bucură-te de toate beneficiile pe care le oferă utilizarea unei centrale termice electrice!