Frunzele verzi ai leurdei abundă în compuși vindecători, mai ales în compuși bogați în sulf. Se consumă mai ales primăvara dar poate fi păstrată și consumată pe tot parcursul anului.

Leurda mai este cunoscută și sub numele de „usturoița”, „usturoiul sălbatic” sau „usturoiul ursului”. Are proprietăți antimicrobiene, antivirale, cardioprotectoare, antioxidante și detoxifiante remarcabile. 

Locuitorii din zonele montane culeg leurdă din păduri și o păstrează în borcane. Se înlătură bulbii de la bază și florile din vârful plantei și se păstrează doar tulpinile și frunzele. 

Acestea se spală bine, se storc de apă și se toacă mărunt, ca pe zarzavat. Leurda tocată se pune într-un lighean mare, se pune sare și se amestecă bine cu mâinile. De regulă, se folosește circa 25-30 g de sare grunjoasă per kilogram de zarzavat, adică o lingură de sare. Transferați zarzavatul de leurdă într-un vas înalt sau într-o oală înaltă, pentru a ajuta verdeața să lase suc. 

După ce leurda s-a înmuiat și a lăsat zeamă, se transferă în borcane de sticlă. Se îndeasă bine în borcane, punând inclusiv zeamă. Borcanele se umplu până sus cu leurda tocată. Se pun capacele, se înfiletează strâns și se depozitează în beci, în cămară sau în alt loc rece din gospodărie. 

Leurda la borcan rezistă fără probleme până la 3 ani. O puteți folosi pe tot parcursul anului la prepararea de ciorbe, tocănițe, orez, piure, colțunași și alte mâncăruri gătite. Sau poate fi servită ca garnitură, în loc de salată sau murături.