Ce transfer de titlu vrea Mirel Rădoi la Universitatea Craiova!

Ţinta principală a lui Mirel Rădoi pentru vara care urmează este aducerea mijlocaşului Tudor Băluţă, care evoluează în Polonia, la Slask Wroclaw. Universitatea Craiova a încercat şi în iarnă să-l aducă pe jucătorul care este originar chiar din Bănie, dar nu a apucat însă să joace la echipa din Oltenia.
Tudor Băluţă mai are încă un an de contract cu formaţia din Polonia, care se află pe locul 17 în prima ligă, la 2 puncte de salvare, iar Slask ar consimţi să se despartă de jucător fără pretenţii deosebite în cazul în care ar retrograda. Totuşi, parcursul echipei din Wroclaw este unul bun în ultima perioadă, mai ales după instalarea antrenorului sloven Ante Simundza: 3 victorii şi 2 egaluri în ultimele 5 meciuri, doar liderul ligii, Rakow, având un bilanţ mai bun în acest interval.
Prin aducerea lui Tudor Băluţă, Mirel Rădoi îşi doreşte refacerea cuplului Alex Cicâldău – Tudor Băluţă, pe care a mizat la naţionala de tineret, inclusiv la Europeanul U21 din 2019, din Italia şi San Marino. Pentru a realiza acest lucru, trebuie achiziţionat Tudor Băluţă din Polonia, iar Alex Cicâldău ar trebui să revină la pregătiri în stagiul de vară, după intervenţia chirurgicală suferită la Barcelona, în martie.
Vizualizări: 1,064
Distribuie Trimite pe WhatsApp