Edilitara SA a scos la concurs două posturi de economist
Societatea Edilitara a anunțat organizarea a două concursuri pentru angajarea a doi economiști, în două departamente diferite din cadrul societății. Se caută economiști pentru Secția de Administrare Piețe Târguri și pentru Serviciul Buget, Contabilitate, Arhivă.
Edilitara SA a anunțat organizare unui concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de economist, pe perioadă nedeterminată, cu durata timpului de lucru 8 ore/zi,
Postul scos la concurs în cadrul Secției Administrare Piețe Târguri, din sursă internă sau externă are următoarele cerințe obligatorii privind ocuparea postului: studii superioare economice cu diplomă de licență, competențe digitale de nivel mediu și vechime în specialitatea studiilor de minim un an.
Înscrierea candidaților la concurs se va încheia pe data de 20 ianuarie. Proba scrisă va avea loc la data 30.01.2025, ora 11:00 la sediul societății Edilitara Public SA din Târgu Jiu, strada Victoriei, nr.45 iar proba interviu va fi programată la o dată ce va fi comunicată odată cu rezultatele probei scrise, în termenul legal de 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
Al doilea post de economist scos la concurs este în cadrul Serviciului Buget, Contabilitate, Arhivă iar singura cerință a postului este de minim trei ani vechime în specialitatea studiilor economice superioare. Înscrierile au loc până la data de 20 ianuarie iar proba scrisă va avea loc la data de 28.01.2025, ora 11:00 la sediul societății Edilitara Public SA din Târgu Jiu.
Proba de interviu va avea loc la o dată ce va fi comunicată odată cu rezultatele, în termen de 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.