De ce nu răspunde nimeni pentru prăpădul de la Pandurii și Energia
Falimentul de la Energia Târgu Jiu și în curând falimentul de la Pandurii Târgu Jiu au drept cauze, identificate de lichidatorii judiciari, angajarea de cheltuieli mult peste veniturile estimate, mai ales de natură salarială. Jucătorii, antrenorii, președinții și o parte dintre angajați aveau venituri mult peste posibilitățile cluburilor de handbal și baschet, respectiv fotbal, chiar și din perioada în care Complexul Energetic Oltenia pompa milioane de euro pe an.
Falimentul de acum are drept cauze dezmățul financiar din anii 2015-2016. Este inexplicabil de ce nimeni nu verifică asta, iar falimentul pare calea cea mai simplă de a acoperi jaful. Președintele de la Pandurii, Narcis Răducan, avea un salariu de 37.600 lei net, plus prime și bonusuri, de trei ori mai mult decât a avut Eugen Pârvulescu, care era mult mai bine cotat.
Lăsând la o parte faptul că antrenorii și jucătorii erau extrem de bine plătiți comparativ cu ce își permitea clubul, la Pandurii erau și tot felul de funcționari care au câștigat sume colosale. Dorin Ioana, director la Pandurii, încasa cinci mii de lei lunar deși lucra part-time, dar a luat și un bonus de performanță de 22.000 de lei. Un alt șef din club, Adelin Șolea, a avut în 2016 luni în care a câștigat de la Pandurii peste 40.000 de lei, în lunile obișnuite primind șase-opt mii.
Exemple ar fi multe și s-au concretizat în datorii de 6 de milioane de euro, care vor conduce cel mai probabil clubul în faliment, instanța amânând o decizie pentru începutul anului viitor. Dar, nu jucătorii, antrenorii, nici măcar președinții nu sunt de vină pentru acest dezmăț financiar. Vinovați sunt cei care erau la acea vreme în Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor, printre ei Ciurel, Călinoiu, Cârciumaru, Aurel Popescu, Ciprian Florescu.
Din păcate, nici pentru Energia, nici pentru Pandurii, nu mai e nimic de făcut. Pandurii mai are o șansă teoretică, fiind încă în insolvență, dar practic clubul va fi îngropat de viu dacă este nevoie, pentru a nu scormoni nimeni prea mult prin hârtii. A fost relativ surprinzătoare decizia Artego, singurul care mai dădea bani la Pandurii, de a se retrage din acționariat. Artego dă o lovitură unui muribund, ceea ce nu-i stătea în caracter. Dar, probabil că nici Artego nu mai e ce-a fost. Economic vorbind, este o decizie justificată, dar în trecut conta și sufletul.
Pentru cei care au teoria că Marin Condescu a jefuit primul clubul și din cauza lui s-a ajuns aici, trebuie să fac o precizare. Condescu are dosare penale pentru anii în care a condus clubul și va da socoteală dacă e cazul. Jaful care a urmat după el a fost însă fără perdea și, deși evident, ignorat de toate organele de control sau de cercetare penală. Prietenii știu de ce!