Maria Constantin susţine că este rudă cu Maria Ciobanu
Fosta solistă de la Ansamblul „Doina Gorjului”, Maria Constantin, susţine că și-a format pasiunea pentru muzică ascultând discurile Mariei Ciobanu, cu care ar fi și rudă mai îndepărtată. Dar, rolul hotărâtor l-a avut tatăl ei, care i-a călăuzit pașii în muzică.
Maria Constantin încearcă să vorbească mai mult despre muzică și mai puţin despre viaţa personală, care ţine prima pagină a tabloidelor de luni bune. Aceasta spune că modelul ei în muzică a fost Maria Ciobanu. „Oarecum suntem şi rudă, dar mai îndepărtată, după bunicul din partea mamei. La mine, la Vâlcea, unde au casă părinţii mei, suntem peste două dealuri de Roşiile, de unde se trage Maria Ciobanu” a spus Maria Constantin pentru cancan.ro.
Dar, cel care i-a călăuzit pașii în muzică a fost tatăl său, căruia acum îi simte cel mai mult lipsa. „Îmi lipseşte foarte mult! Chiar şi în perioadele dificile prin care am trecut în viaţa mea, mai ales acest moment pe care toată lumea îl cunoaşte, de fiecare dată am ajuns acasă şi singură fiind mă tot întrebam, Doamne, de ce L-ai luat pe tata, aş fi simţit nevoia să fie alături de mine şi să mă încurajeze măcar cu o vorbă bună. E trist pentru că mi-a lipsit foarte mult în perioada asta”, a mai spus artista.