De ce i-a cerut Ion Țiriac mașina înapoi medaliatei olimpice Ionela Cozmiuc!
Ion Țiriac i-a premiat pe sportivii români medaliați la Jocurile Olimpice, însă la scurt timp după acest eveniment, omul de afaceri a luat o decizie surprinzătoare. Miliardarul dorește să-i susțină pe sportivii din România și ori de câte ori are ocazia face câte un gest prin care își arată sprijinul.
Așa s-a întâmplat și după recenta încheiată întrecere a Jocurile Olimpice, acolo unde sportivii autohtoni s-au întors cu 9 medalii, dintre care 3 de aur.
Ionela Cozmiuc, care a câștigat medalia de argint la canotaj, la dublu vâsle categorie ușoară, alături de Gianina van Groningen, a primit un apel telefonic de la Țiriac, cel care i-a cerut înapoi mașina primită, un Hyundai Kona Hybrid. Gestul surprinzător al miliardarului are și o explicație în spate. Cozmiuc a reușit să câștige medalia de aur la Campionatele Mondiale, care au urmat după Jocurile Olimpice.
Această performanță l-a făcut pe fostul jucător de tenis să-i dea un premiu mai consistent Ionelei Cozmiuc, adică o mașină mai performanță.
Astfel, canotoarea urmează să aibă în posesie un Hyundai Ioniq, la cererea expresă a lui Țiriac, a informat GSP.
Valoarea mașinilor pe care Țiriac le-a oferit
AUR - Hyundai Ioniq 5 (52.500 euro)
ARGINT - Hyundai Kona (25.500 euro)
BRONZ - Hyundai Bayon (20.000 euro)
După ce toate indiciile vorbeau de un final de carieră pentru Ionela Cozmiuc, rezultatele din ultimul timp au făcut-o pe sportivă să aibă o altă perspectivă asupra viitorului. Acum canotoarea se gândește la o prelungire a carierei.
"Sunt foarte fericită că am câștigat iar aurul mondial la simplu. Termin acest an exact cum mi-am dorit. Spun că e un final perfect de carieră, dar niciodată să nu spui niciodată.
Mă gândesc serios dacă să pun vâslele în cui pentru totdeauna sau să mă întorc. Nu imediat, dar pe viitor sunt șanse să revin", a spus Ionela Cozmiuc.
România s-a clasat pe locul 1 în clasamentul pe medalii după Campionatele Mondiale de Canotaj 2024 din St. Catharines, Canada. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 18-25 august şi a reunit toate cele trei categorii de vârstă: Juniori (Under19), Tineret (Under23) şi Seniori (probe non-olimpice).
Federaţia Română de Canotaj a reuşit să obţină un total de 7 medalii de aur: 4 la Juniori, 2 la Tineret şi una la Seniori.
România este astfel prima în clasamentul general pe medalii, înainte de Marea Britanie, Germania şi Italia.