Dascăli gorjeni, rămași fără catedră

Zeci de cadre didactice din județul Gorj vor fi afectate de restrângerea de activitate în anul școlar următor, ca urmare a scăderii numărului de elevi și, implicit, a numărului de clase.

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a dat publicității AICI lista cadrelor didactice și a posturilor/catedrelor care se restrâng în anul școlar 2022-2023.

Astfel, 25 de educatori, învățători și profesori vor trebui să își găsească un nou post din toamna acestui an.

Se restrâng catedrele de Biologie de la Școala Gimnazială Padeș, Limba engleză de la Liceul Tehnologic Bîlteni, Limba și literatura română de la liceele din Bîlta – Runcu și Turceni Matematică de la Școala Gimnazială Negreni – Licurici și Liceul Auto „Traian Vuia”, Religie de la Liceul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari și Limba franceză de la Liceul Energetic Târgu Jiu.

Se mai pierd 13 posturi de educatoare și învățătoare. Dascălii vor putea preda în alte școli prin transfer consimțit sau prin repartizare în ședință de transfer.

Reprezentanții ISJ Gorj dau asigurări că se vor găsi soluții pentru toate cadrele didactice aflate în restrângere de activitate.

Vizualizări: 7,870

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: