Daniel Burlan: CEO va funcționa cu șapte grupuri energetice și în anul 2023

Complexul Energetic Oltenia va funcționa cu cele șapte grupuri energetice pe baze comerciale și în anul 2023, a spus Daniel Burlan, președintele Directoratului CEO, la o conferință organizată de publicația „Focus Energetic”.

 


Acesta a preciza că Programul de Restructurare prevede închiderea unor capacități, dar și redeschiderea unui grup care se află în modernizare: „În planul de restructurare se prevedea închiderea grupului 3 de la Rovinari și a grupului 7 de la Turceni. Închiderea grupului 3 era corelată cu deschiderea grupului 5, la Rovinari, dar la grupul 5 a întârziat procesul de modernizare, știți ce probleme a avut contractorul Romelectro, iar grupul 7 de la Turceni era în ordinea de merit ultimul grup.

Doar că a apărut această situație, iar aceste grupuri trebuie să fie trecute în rezervă tehnică. Ele vor fi menținute în stare de funcționare și, la cererea Transelectrica, pot fi puse în funcțiune.

Situația actuală ne cere ca aceste grupuri să aibă producție și în 2023, ele vor fi prevăzute cu producție, pentru că regimul de funcționare al CEO va fi cu cinci grupuri din șapte,  la cinci grupuri în funcțiune trebuie să avem și grupuri în rezervă – fiecare grup are perioada sa de reparații anuale și de rezervă”, a spus Burlan.

Acesta a precizat că toate grupurile vor putea funcționa în condițiile comerciale: „Atâta timp cât compania nu solicită creșterea ajutorului de restructurare, putem funcționa în condiții comerciale cu aceste grupuri“.

Vizualizări: 1,613

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: