CSM Târgu Jiu deschide etapa a 9-a cu Rapid

Baschetbaliștii de la CSM Târgu Jiu vor juca joi, în deschiderea etapei a 9-a a acestui sezon din Liga Națională. Gorjenii vor avea un meci dificil cu Rapid, dar și-au propus să facă o surpriză suporterilor înainte de pauza din campionat.

Echipa de baschet a CSM Târgu Jiu va juca în etapa a 9-a în deplasare,  la Rapid București, un meci care va fi transmis în direct de televiziunile de sport.  Meciul nu se anunță ușor pentru echipa din Târgu Jiu dar gorjenii au avut o serie de două victorii consecutive și vor să păstreze aceeași linie și jocul bun. Antrenorul Jordanco Davitkov și-ar dori ca echipa să lege mai multe victorii și consideră foarte important meciul cu Rapid: ”Ar fi foarte bine să legăm victoriile, fiecare meci este important pentru noi, însă următorul este cel mai important, meciul cu Rapid. După aceea, vom avea şi o pauză de 20 de zile, în care vom putea pregăti partea următoare a campionatului. Vom încerca tot ce este posibil să câştigăm acel meci, însă este o ligă a surprizelor, o ligă destul de lungă, mai sunt multe etape până la final”.

Liga Națională de baschet masculin va intra în pauză competițională după această etapă pentru că echipa națională va juca în precalificările EuroBasket 2025, având programat un meci cu Luxemburg la finalul lunii noiembrie.

Programul etapei a 9-a:

Joi, 18 noiembrie 2021

Rapid București - CSM Târgu Jiu – ora 19.30, DigiSport și LookSport

Vineri, 19 noiembrie 2021

BC CSU Sibiu - SCM OHMA Timișoara – ora 19.00, DigiSport și LookSport

Sâmbătă, 20 noiembrie 2021

CSM Miercurea Ciuc - Dinamo București – ora 17.00

CSM Focșani - CSM CSU Oradea

CSM Ploiești - SCM U Craiova

FC Argeș Pitești - CSO Voluntari – ora 18.00

Athletic Constanța - Steaua București – ora 19.00

Duminică, 21 noiembrie 2021

CSM Galați - U-BT Cluj-Napoca

Vizualizări: 237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: