Crede că sunt prea multe licee. Conduce unul

Fostul subprefect Mihai Istrate, actual director la liceul din Țicleni, a declarat că în județul Gorj sunt prea multe licee și că la unele din mediul rural ar trebui să se renunțe. În același timp, colega de partid, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Marcela Mrejeru, a oprit procedura prin care liceele tehnologice din Târgu Jiu erau comasate deși este limpede că ele sunt ținute pentru profesori, nu pentru elevi.


 

Procesul de comasare a acestor instituții de învățământ a provocat disensiuni și conflicte publice însă fostul inspector general cre a inițiat procedura, Dana Constantinescu, a demonstrat că erau licee la care elevi erau și persoane angajate la liceu. Rezultatele la liceele respective sunt mereu cele mai proaste.


Mihai Istrate, și el directorul unui liceu de oraș mic, cu rezultate mediocre, spune că ar fi nevoie de o analiză.

”Noi avem în prezent în județul Gorj un total de 32 de licee. După părerea mea este o cifră foarte mare. Până la urmă trebuie să fie realizată o analiză serioasă legat de numărul acestor licee și în timp să fie luate măsuri cu privire la reducerea numărului. Ar trebuie să mai scadă din ele, în special în mediul rural”, a declarat presei Mihai Istrate, director la Liceul din Țicleni și fost subprefect.

Vizualizări: 1,645

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: