Câți gorjeni încasează ajutor social. De unde sunt cei mai mulți și cei mai puțini 

Peste 660 de mii de lei s-a plătit în decembrie 2023 pentru indemnizațiile de ajutor social pentru 2.797 de gorjeni, conform datelor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj. Plățile sunt lunare, însă numărul fluctuează ușor. 

În decembrie 2022, numărul celor care încasau venituri minim garantat era 2.822. Ajutorul social se acordă familiilor si persoanelor singure, precum si persoanelor fără locuință aflate in situație de nevoie, care trăiesc în adăposturi improvizate.

Ajutorul social se calculează în funcție de numărul persoanelor din familie și valoarea indicatorului social de referință (ISR), ceea ce face ca un gorjean să primească în medie 250 de lei.

Conform situației AJPIS Gorj, localitatea cu cele mai multe persoane înscrise să primească ajutor social este Târgu Jiu- 218 persoane, urmată de Polovragi cu 122 de persoane, Plopșoru 91 de persoane, Roșia de Amaradia 86 de persoane, Turburea 76 de persoane și Bengești Ciocadia și Crușeț cu câte 71 de persoane. Faptul că este Târgu Jiu pe primul loc e de înțeles, fiind și cel mai mare oraș din Gorj, iar celelalte comune cu cifre mari au în comun comunități mai însemnate de romi. 


La polul opus sunt localitățile Bumbești Pitic - 2 persoane, Bumbești Jiu, Lelești, Schela câte 5 persoane, Turcinești- 3 persoane. 

Numărul este în continuă scădere, în decembrie 2020- 3.162, decembrie 2021- 2.781 de persoane care încasau ajutor social, decembrie 2022- 2.822. 

Vizualizări: 5,464

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: