Un medic anestezist din Gorj vorbește despre problema gărzilor de la Spitalul Județean

Tatiana Greu, medic anestezist în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu și vicepreședinte al Federației Sanitas, a vorbit într-un interviu acordat site-ului News.ro despre problema gărzilor de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu și nu numai. Medicul gorjean a scos în evidență neactualizarea plăţii gărzilor şi neconsiderării gărzilor drept vechime în muncă că fiind una dintre principale motive pentru care specialiștii aleg să plece din spitale de stat în străinătate sau la privat.
Tatiana Greu a pus accent pe situația de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu acolo unde sunt probleme la liniile de gardă pe mai multe specializări.
"Dotările secţiei ATI depăşesc cu mult ceea ce aveam şi la ce speram în urmă cu 10-15 ani că vom avea. În schimb, problema lipsei de personal a rămas una deficitară. Medicii în specialitatea ATI, cardiologie, de urgenţă, diabet zaharat, radiologie şi imagistică medicală, neonatologie, specialităţile chirurgicale şi medicale pediatrice sunt insuficienţi şi greu, uneori aproape imposibil, de găsit. Deşi mai nou li se oferă facilităţi, în încercarea disperată a Consilului Judeţean de a-i atrage, cârpind lipsa legislaţiei în retribuirea lor. Se pare însă că medicii preferă sistemul privat sau plecarea în străinătate", a declarat Tatiana Greu pentru News.ro.
Medicul gorjean atrage atenția și asupra faptului că odată plecați, puțini medici se reîntorc la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu.
"La nivel de spital s-au reîntors 2 medici, din motive familiale şi nu profesionale. Iniţial, cei care se întorc au dificultăţi în a se adapta unui sistem medical adesea marcat de lipsuri, fără politici de prevenţie şi educaţie sanitară. Practic, trebuie să-şi adapteze schema de gândire a cazurilor la limitările cu care se confruntă. Pe de altă parte, reîntoarcerea lor aduce un plus de valoare sistemului medical românesc, pentru că vorbim despre medici familiarizaţi cu modul de lucru al unor sisteme de sănătate performante", a mai adăugat medicul anestezist în cadrul aceluiași interviu.
Tatiana Greu este unul dintre puținii medici de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu care are curajul de a reacționa public ori de câte ori sesizează probleme sau derapaje în sistem și mereu își asumă și are un punct de vedere.
Medicul Tatiana Greu are o experiență de 25 de ani ca medic anestezist în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, ani în care medicul nu a fost târât în niciun scandal mediatic și depre care nici nu au apărut informații cum că nu ar fi tratat așa cum trebuie pacienții.
Vizualizări: 3,068
Distribuie Trimite pe WhatsApp