Copil înjunghiat de tatăl vitreg într-un local din Târgu Jiu
Un băiat de 14 ani a ajuns, joi seara, la Unitatea de Primiri Urgențe înjunghiat. Se afla cu mama și cu tatăl vitreg într-un local din municipiu, când părinții s-au luat la ceartă, iar bărbatul a aruncat un cuțit spre femeie. Medicii l-au băgat direct în sala de operație. Oamenii legii au anunțat că rănile i-au pus viața în pericol copilului.
"Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de către angajatul unui local public, cu privire la faptul că un minor, de 14 ani, ar fi suferit o plagă la nivelul capului.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unei discuții în contradictoriu, purtate de doi soți, în timp ce se aflau într-un local public, în prezența mai multor persoane, bărbatul, de 36 de ani, ar fi aruncat și l-ar fi lovit cu un obiect înțepător pe unul dintre copiii soției sale, un minor, de 14 ani.
Minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, constatându-se faptul că ar fi suferit leziuni ce i-ar fi pus în primejdie viața.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, dosarul penal fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii efectuează cercetări, în vederea identificării bărbatului și tragerii acestuia la răspundere penală", transmite IPJ Gorj.