Amenzi usturătoare pentru șoferi care transportau lemne
Polițiștii gorjeni au desfășurat acțiuni, în perioada 8-9 februarie, în baza planului ,,Scutul Pădurii”, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. În urma acestora, au confiscat peste 59 de metri cubi de material lemnos și indisponibilizat o autoutilitară, fiind aplicate și două sancțiuni contravenționale, în cuantum de 15.000 de lei.
Astfel, „polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 35 de ani, din comuna Padeș, în timp ce conducea o autoutilitară, în care transporta peste 16 metri cubi de material lemnos. În urma prezentării avizului de însoțire a mărfii, polițiștii au constatat că bărbatul a efectuat un transport multiplu de material lemnos, în baza aceluiași aviz de însoțire”, transmite IPJ Gorj.
Astfel de nereguli au fost constatate și în Bîlteni, Aninoasa ori Novaci. Toate lemnele pentru care nu existau documente au fost confiscate, iar șoferii s-au ales cu amenzi.