Comuna Padeş, 555 de ani de existenţă. Sărbătoare în Câmpia Soarelui!

Mare sărbătoare se anunţă joi, 14 iunie, în comuna gorjeană Padeş. Împlinirea a 555 de ani de atestare documentară a localităţii va fi marcată prin momente evocatoare, premieri ale elevilor şi profesorilor merituoşi, dar şi prin cântec şi voie bună. Manifestările se vor desfăşura în Câmpia Soarelui, la Monumentul închinat conducătorului Revoluţiei de la 1821, Tudor Vladimirescu.

Împlinirea a 555 de ani de existenţă a localităţii Padeş va fi marcată prin mai multe evenimente ce se vor derula pe tot parcursul anului 2018. Este vorba de activităţi culturale, sportive, mese rotunde, întâlniri cu istoricii sau arheologii. Manifestările sunt organizate de un comitet de organizare, format din Fundaţia „Tudor Vladimirescu”, condusă de preşedintele Dan Ilie Morega, reprezentanţi ai Primăriei Padeş şi ai Asociaţiei „Împreună pentru Padeş”.

„Pe data de 14 iunie îi invităm pe toţi la evenimentul care se va desfăşura în Câmpia Soarelui, la monumentul lui Tudor Vladimirescu. Aici vom avea întâlnire cu elevii de pe raza comunei Padeş, iar comitetul de organizare va acorda diplome de merit pentru elevi, diplome de excelenţă pentru profesori şi alte personalităţi, cât şi diplome de onoare pentru personalităţile de nivel local, judeţean sau naţional care şi-au adus sau îşi aduc o contribuţie în dezvoltarea localităţii”, a declarat Dan Ilie Morega.

Printre personalităţile care vor primi astfel de recunoaşteri se numără Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, vicepreşedintele Gheorghe Nichifor, precum şi parlamentari. „Vicepreşedintele Nichifor va fi prezent şi va evoca din punct de vedere istoric importanţa localităţii în viaţa politică, economică sau socială a ţării. Este primul an în care sărbătorim atestarea localităţii. Ne-am gândit că este o acţiune importantă, mai ales că o închinăm celor 100 de ani de la Marea Unire de la 1918”, a mai spus Dan Ilie Morega.  

Vor fi premiaţi elevii şi profesorii cu rezultate deosebite, iar premiile vor consta în cărţi. Dan Ilie Morega va dărui pentru bibliotecile şcolare cartea sa, scrisă în urmă cu trei ani, „O viaţă în slujba gorjenilor”. De asemenea, organizatorii iau în considerare acordarea unor premii în bani pentru elevii merituoşi din localitate, în special celor care au rezultate bune la învăţătură şi provin din familii cu resurse financiare modeste.  

Manifestările vor debuta la ora 11.00 şi se vor desfăşura timp de două ore. Cu acest prilej, va avea loc şi un spectacol susţinut de grupul folcloric de la Padeş, condus de profesorul Carmen Sarcină. De asemenea, vor fi invitaţi şi câţiva solişti ce vor fi acompaniaţi de orchestra Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu.

Vizualizări: 2,150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: