Elevii de la Peştişani şi Bustuchin fac practică în Germania

Un grup de 20 de elevi din clasele a XI-a de la Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuşi” din Peştişani şi Liceul Tehnologic Bustuchin efectuează, în această perioadă, stagii de practică în Germania, alături de profesorii însoţitori Ana Susanu şi Elena Popescu, în cadrul proiectului ,,Erasmus + Profesionişti Europeni!”

Prin implementarea proiectului se are în vedere dobândirea de competenţe de către cei 60 de elevi ai liceelor tehnologice, în vederea creşterii competitivităţii pe piaţa forţei de muncă şi a înţelegerii culturii ţărilor europene şi dezvoltării sentimentelor de cetăţenie şi identitate europeană.

,,De-a lungul anilor, Liceul Tehnologic «Constantin Brâncuşi» Peştişani şi-a conturat imaginea unei şcoli care poate să ofere o bună educaţie din perspectiva dezvoltării profesionale şi integrării socio-profesională a absolvenţilor,  ţinând cont de cerinţele de dezvoltare socio-economică regională, naţională sau chiar europeană. Acest lucru a fost posibil datorită instrumentelor de finanţare europene, liceul  derulând patru proiecte LdV – IVT,  două proiecte Erasmus+, precum şi alte proiecte din fonduri europene. Am aplicat şi în acest an şcolar un nou proiect Erasmus+ «Meseriaşi în Europa!», prin care, alături de elevii din învăţământul liceal, vrem să dăm o şansă şi elevilor de la învăţământul profesional de a participa în acest gen de proiecte, încercând să atragem cât mai mulţi elevi către şcolile profesionale”, a declarat Marinela Iliescu, directorul Liceului Tehnologic ,,Constantin Brâncuşi” Peştişani. (A.A.)

Galerie foto


Vizualizări: 1,809

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: