Șeful de la Protecția Consumatorului din România a lansat un avertisment fără precedent. Pe piață sunt citrice tratate cu o substanță pe care dacă o ingerăm ne atacă ficatul și rinichii, îi face praf. Este suficient să atingem coaja lămâilor și portocalelor, nu este nevoie să o consumăm. Pesticidul nu are culoare și miros, așa că nu prea ne putem da seama ce cumpărăm bazându-ne pe simțuri.

„Citiţi cu atenţie eticheta produselor pe care doriţi să le achiziţionaţi şi e bine sa ştiţi că: portocalele şi citricele conservate cu IMAZALIL sunt foarte periculoase pentru consumul uman. THIABENDAZOL-IMAZALIL sau E233 acoperă coaja citricelor, este folosită pentru combaterea bolilor la plante si are o acțiune fungicidă”, este o parte din avertismentul lui Paul Anghel, directorul general al ANPC, care ne recomandă să citim cu mare atenție etichetele.

Nu este pentru prima dată când autoritățile statului ne avertizează în legătură cu pericolul unor alimente pe care le găsim în magazine. Întrebarea este: de ce aceste alimente sunt pe rafturi? Nu avem o legislație care să interzică magazinelor să aibă în rafturi produse periculoase pentru sănătate? Nu știm să o aplicăm? Șeful ANPC se consideră probabil absolvit de vină dacă se întâmplă vreo nenorocire, pentru că el ne-a spus să citim eticheta.

Orice copil poate intra într-un magazin să cumpere o portocală. Îi cerem lui să citească și să înțeleagă eticheta? Sau poate intră în magazin o bătrânică, vrea și ea să facă niște prăjituri cu coajă de lămâie. Nu are ochelari, nu vede să citească literele alea mici, mici, mici. Plus că pe toate produsele vedem tot felul de E-uri, fără să știm care sunt periculoase și care nu.

Dacă tot avem rafturi pline de otrăvuri în magazine, măcar un lucru să facă Protecția Consumatorului. Un sistem de avertizare, ca la meteo. Cod Roșu – nu mănânci, Cod Portocaliu – o faci pe riscul rău, Cod Galben – ce mai e natural, Cod Verde pentru produsele bio.

Lăsând gluma la o parte, domnii de la ANPC au obligația să protejeze consumatorii, adică să se asigure că produsele otrăvitoare nu ajung în magazine. Noi, consumatorii, trebuie să citim etichetele din alte motive, adică vrem un produs mai gras sau dietetic, vrem un conținut de carne mai mare sau mai mic. Nu cred că este normal ca șeful de la Protecția Consumatorului să mă pună să citesc etichetele pentru a mă informa câtă otravă bag în mine. Că atunci, dacă suntem pe cont propriu, ce rost mai are să plătim Protecția Consumatorului, Direcția Sanitar-Veterinară, Sanepid-ul și alte instituții care ar trebui să nu permită magazinelor să vândă orice.