Cer concurs pentru postul de șef al EMC Jilț
EMC Jilț va rămâne fără şef, după ce directorul Dumitru Ungureanu își va încheia preavizul. Inginerul Cosmin Ceaușescu ar fi în cărţi pentru acest post, însă reprezentanţii Sindicatului Mine Energie Jilț-Turceni cer administrației să organizeze concurs astfel încât la conducerea unității să ajungă un profesionist. Alți lideri sindicali spun că nu este atributul sindicatelor să se implice în numirea directorilor.
Actualul director al EMC Jilț, Dumitru Ungureanu, va fi disponibilizat pentru că îndeplinește condițiile de prepensionare. Surse din CEO spun că cel dorit de administrație pentru acest post este Cosmin Ceaușescu, inginer la biroul energetic și membru ALDE la Mătăsari. Deşi spun că nu vor să se implice în numirea directorilor, sindicaliştii cer administrației să organizeze concurs pentru acest post. „Eu susțin să fie profesionist, avem atâtea cadre care pot să facă față ca șef de EMC. Domnul Boza, cum se consideră el manager profesionist, să pună tot un profesionist. Să fie miner, să aibă viziune asupra perimetrelor miniere, să meargă înainte cu exproprierile. Spunea managerul că vrea să facă concursuri, așa va fi desemnat cel mai bun. Domnul Ungureanu este un profesionist. Ne pare rău că părăsește zona”, a declarat Adrian Marciuc, președintele Sindicatului Mine Energie Jilț Turceni.
Prin CEO se vorbește că sindicaliștii i-ar agrea mai mult pe Ion Racoviță și Petre Ceaușescu la conducerea EMC Jilț.
Și liderii Sindicatului Renașterea Jilț Sud, afiliat la Federația Națională Mine Energie, cer şefilor CE Oltenia să numească o persoană competentă în fruntea EMC Jilţ. „Demersul de numire în această funcție nu este atributul sindicatelor, iar acestea nu au nici un drept de amestec în actul managerial. (...) Sperăm ca domnul director general Boza să numească în această funcție o persoană competentă, cu viziune, moralitate și caracter din zona Jilț, pentru că s-a văzut că numirile din alte zone a persoanelor care nu cunosc zona Jilț nu au dat rezultate”, a spus Ion Popescu, președintele sindicatului.