Ce miniștri ajung în Gorj la finalul săptămânii

PSD Gorj a făcut public programul echipei guvernamentale care va fi sâmbătă și duminică în județ. Astfel, sâmbătă, la ora 12.00, ministrul Economiei, Nicolae Bădălău, va fi la Uzina Mecanică Sadu.

Tot sâmbătă, dar la ora 16.00, premierul Viorica Dăncilă va fi la Termocentrala Rovinari. Dăncilă va fi însoțită de ministrul Apelor și Pădurilor - Ioan Deneș, ministrul Finanțelor - Eugen Teodorovici, secretarii de stat din ministerul Energiei Doru Vișan și Andrei Maioreanu, dar și de candidatul PSD la alegerile europarlamentare Claudiu Manda.

Sâmbătă, la ora 17.00, ministrul Sănătății Sorina Pintea va vizita Spitalul Orășenesc Bumbești Jiu, neavând programate vizite la spitalele din Târgu Jiu și Târgu Cărbunești, unde a dispus controale.

Cu toții se vor întâlni sâmbătă seara la Casa Danielescu, urmând ca duminică premierul cu miniștrii Deneș, Teoorovici, Bădălău și Pintea să fie la Novaci, acolo unde are loc manifestarea „Urcatul oilor la munte“. Asta la ora 10.00, după care, la 12.30 aceștia vor avea o întâlnire la Căminul Cultural din Polovragi.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu va mai ajunge la acest sfârșit de săptămână în Gorj, dar este posibil să vină săptămâna viitoare.

Vizualizări: 2,148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: