Caută spații de cazare pentru cadrele medicale din Târgu Cărbunești

Autoritățile locale din Târgu Cărbunești caută spații de cazare în zonă pentru personalul medico-sanitar care va lucra cu bolnavii diagnosticați cu COVID 19. Mai mult decât atât, s-au făcut demersuri la Ministerul Sănătății pentru sprijin financiar.

În această perioadă, autoritățile locale din Târgu-Cărbunești, în strânsă colaborare cu angajații spitalului orășenesc, pun la punct ultimele circuite pentru a putea primi și trata bolnavii care sunt diagnosticați cu noul coronavirus.

Autoritățile caută locuri pentru a caza personalul medical. ”În această perioadă, împreună cu directorul de la spital, căutăm spații de cazare pentru personalul care va trata bolnavii de COVID 19. Am văzut câteva locații, avem câteva soluții, dar mai așteptăm puțin. Din păcate în zonă nu prea avem pensiuni și nu putem nici să închiriem locuințe de la persoane fizice, pentru că timpul e scurt și e destul de complicat. Sunt hoteluri, internate și mai avem de văzut câteva locații unde îi putem găzdui pe cei care salvează vieți”, a precizat Dănuț Birău, primarul din Târgu-Cărbunești.

Pentru spitalul din Târgu-Cărbunești s-a cerut și un sprijin financiar de la Ministerul Sănătății. Autoritățile locale promit că vor aloca bani și de la bugetul local al primăriei. ”Am făcute adrese la DSP și la Comitetul pentru Situații de Urgență și am solicitat la Ministerul Sănătății suma de 500.000 de lei pentru a susține financiar unitatea spitalicească. O să alocăm și noi ceva sume de la bugetul local. Pentru aparatură medicală a făcut adresă spitalul, dar noi am solicitat fonduri pentru echipamentele de protecție ale personalului medico-sanitar, dar și pentru plata cazării”, a mai spus Dănuț Birău.

Deocamdată, cadrele medicale de la Târgu-Cărbunești par să fie pregătite pentru această provocare și privesc fără frică lupta ce va urma cu virusul care face ravagii. ”Personalul medico-sanitar nu se teme pentru ce va urma. Nu le este frică. Sunt acolo să-și facă datoria. Sunt profesioniști. Nu vor intra în contact neprotejați cu persoanele infectate”, a mai spus primarul din Târgu-Cărbunești.

Vizualizări: 2,970

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: