Canalizare cu încetinitorul. Primar: Ăștia sunt constructorii!
Autoritățile din comuna gorjeană Turburea speră să recepționeze, în acest an, rețeaua de canalizare. Lucrările se fac cu încetinitorul, spune primarul Ion Bîrcă. Proiectul presupune realizarea a 25 de kilometri de canalizare în localitate.
Dacă ar lucra conform graficului, muncitorii ar putea termina în circa doi luni. Însă lucrările merg în pas de melc pentru că firma nu are nici suficienți oameni pe șantier și nici utilajele de care ar avea nevoie.
“Se mișcă greu. Ni se și termină contractul la finalul anului. Speră că vor fi gata. Dacă și-ar da drumul să muncească, în două luni, ar termina. Mai rămân stația de epurare și niște pompe. Mai este 10-12% de făcut. Ăștia sunt constructorii. Iau o lucrare la mine, una la Motru, una la Filiași și iată cum ne mișcăm. Aș da drumul la 25 de kilometri de canalizare”, a spus primarul din Turburea, Ion Bîrcă.