Târgu Jiu: Autoritățile vor să scoată murăturile din adăposturile antiaeriene

Adăposturile civile în care târgujienii s-ar putea adăposti în caz de război sunt puține pe hârtie, dar și mai puține în realitate.

Unele sunt folosite pe post de cămări de localnici, altele sunt pur și simplu inundate din cauza instalațiilor de apă și canalizare vechi.

Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, a anunțat că au început controalele în aceste adăposturi. Prefectul a spus că unele sunt folosite ca și cămări pentru murături, fiind compartimentate de-a lungul timpului de localnici. “Pot fi reamenajate în cel mai scurt timp”, a spus prefectul.

Și primarul din Târgu Jiu a anunțat constituirea unei comisii care să verifice adăposturile civile din

municipiu. “Luăm toate măsurile necesare astfel încât într-o perioadă foarte scurtă de timp acestea să îndeplinească toate condițiile pentru a obține autorizarea ISU”, a explicat acesta.

La nivel județului Gorj, în mediul urban sunt 62 de adăposturi, iar din acest număr 27 nu sunt funcționale.

La Târgu Jiu sunt 46 de adăposturi, iar 26 sunt operative. Acestea pot să găzduiască circa 3000 de persoane.

Vizualizări: 7,250

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: