Antrenor gorjean, demis după ce a câștigat cu 5-0 în Cupa României!
Antrenorul gorjean Dragoș Militaru a fost dat afară de la Chindia, după doar trei jocuri oficiale, informează liga2.ro.De altfel tot staff-ul tehnic a fost pus pe liber de președintele Andrei Cordoș după succesul cu 5-0 în Cupa României.
Antrenorul principal și stafful său de la Chindia Târgoviște au fost dați afară miercuri seară de la formația dâmbovițeană, imediat după victoria Chindiei cu CS Blejoi, 5-0 în Turul 3 al Cupei României, a anunțat joi liga2.ro.
Primul succes al Chindiei în acest sezon, din a treia încercare, după ce în precedentele două jocuri din campionat s-au obținut remize, nu a adus vești bune pentru staff.
Președintele clubului dâmbovițean, Andrei Cordoș, i-a convocat pe antrenori la o ședință la stadionul din Târgoviște, la întoarcerea de la Blejoi, și i-a înștiințat că de joi, deci de a doua zi, nu mai sunt angajații clubului.
”Toți au rămas șocați. Militaru știa ce i se pregătește, dar spera să fie lăsat măcar la meciul cu Gloria Buzău, de marți, poate cu o victorie schimba planurile. Cordoș a avut o atitudine de patron, deși echipa este finanțată de Consiliul Județean Dâmbovița. S-a băgat în discuție și jurista clubului, a ridicat vocea la unul dintre colaboratorii lui Militaru, fiind pusă imediat la punct”, au vorbit pentru Liga2.ro surse apropiate Chindiei.
Contactat de Liga2.ro, președintele Chindiei, a transmis că nu poate comenta pe subiect.
În cercul celor demiși miercuri, în afară de antrenorul principal Dragoș Militaru și secunzii săi, plus preparatorul fizic, se află și team-manager-ul Irinel Voicu, secund al echipei în sezonul trecut al primei ligi.
Din stafful lui Militaru la Chindia fac parte Moundir Moussaddak, ca antrenor secund, Dorin Silaghi, ca antrenor cu portarii, și un alt gorjean, Emanuel Gugu, ca preparator fizic.