Angajații CE Oltenia lucrează în condiții „de iad”! Echipamentele de vară se lasă așteptate!

Temperaturile caniculare, înregistrate în ultima perioadă, au transformat condițiile de muncă ale salariaților din Complexul Energetic Oltenia în unele „de iad”. Oamenii se plâng de faptul că au ajuns să muncească pe călduri insuportabile, însă, mai atrag atenția asupra unui lucru grav: conducerea companiei nu le-a dat echipamente de vară, iar ei sunt nevoiți să muncească în cele de iarnă. 

Oamenii și-au „strigat” nemulțumirile pe o pagină de Facebook folosită de angajații Complexului Energetic Oltenia.

„Să lucrezi la 33 de grade, în salopete de iarnă, pentru că cele de vară nu s-au mai văzut, e o adevărată aventură.  Simți cum efectiv sauna s-a mutat în camera de comandă, durerea de cap se întețește, apa șiruie pe coloană și stai și te gândești până când poți rezista. Îi pasă cuiva??? Nicidecum ... Și ți se cere să fii coerent și  activ la locul de muncă”, a comentat un salariat al CE Oltenia.

Replicile din partea celor care muncesc în condiții și mai grele nu au întârziat să apară.

„33 de grade e lux față de carieră acum! Sunt peste 40 de grade, plus praf de steril și cărbune!”

„33 grade e super, afară sala k, sala turbine, mori sunt peste 50 grade”

„Pentru 65 de lei in brut sâmbătă și duminica! Lucrează din acești sindicaliști mizerabili din SMEO în aceste condiții,să vadă cum este? Haideți să-i legăm cu o funie și să-i tărâm prin producție să vadă cum muncim! Deja s-au dus prea departe cu ticăloșia și hoția făcută celor din tură!”

Vizualizări: 1,819

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: