Alocațiile vin mai devreme
Pentru a ușura începutul anului școlar, autoritățile au decis să accelereze plata alocațiilor și a indemnizațiilor pentru copii.
Astfel, alocațiile și indemnizațiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea școlii.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale efectuează plățile în avans, față de data fixată, plata în conturile bancare a beneficiilor de asistență socială pentru următoarele beneficii: alocație de stat pentru copii; indemnizație de creștere a copilului, stimulent de inserție pentru creșterea copilului, indemnizația de acomodare și sprijin adopție.
Potrivit bazei de date a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială ANPIS, la nivel național sunt înregistrați 3.484.686 de beneficiari de alocație de stat pentru copii, 159.601 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, 83.943 de beneficiari de stimulent de inserție pentru creșterea copilului și 4.514 de beneficiari indemnizație de acomodare și sprijin adopție.