Ajutor pentru fermieri prin programul Rabla pentru tractoare
Programul Rabla pentru tractoare va deveni funcțional în 2024, iar fermierii vor primi un ajutor de minimis de maxim 30.000 euro pentru achiziția de tractoare și mașini agricole. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
Fermierii vor primi un ajutor de minimis pentru achiziția de tractoare în cuantum de maxim 30.000 euro, după cum a anunțat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
Acesta nu a dezvăluit însă când va deveni operațional acest program limitându-se doar să precizeze că acesta este într-o fază ”incipientă”. ”Este adevărat că acest program se află acum într-o fază incipientă aș spune. Se va numi așadar Rabla pentru tractoare și mașini agricole. Este un program despre care s-a mai discutat”, a explicat ministrul.
Mircea Fechet a mai spus că ajutorul de minimis va fi de maxim 30.000 euro pe fiecare fermier. ”Ne propunem, în baza unui ajutor de maxim 30.000 euro pe fiecare fermier, să finanțăm achiziția de tractoare și mașini agricole pentru că astfel de investiții nu au fost până acum finanțate și din bugetul Fondului pentru Mediu”, a detaliat ministrul.
Programul ar urma să se desfășoare prin Administrația Fondului pentru Mediu. Conform unui comunicat ulterior al Ministerului Mediului, programul ”Rabla pentru tractoare și mașini agricole” va avea un buget de 500 milioane lei.