Abator într-o comună din Gorj
Fermierii din comuna gorjeană Crasna s-au unit și au format o cooperativă agricolă care a reușit să atragă bani europeni pentru dezvoltarea sectorului zootehnic. Finanțarea a fost obținută prin AFIR și se ridică la aproximativ 5.340.000 de lei.
Este vorba despre înființarea și dotarea fermei zootehnice, compusă din hală pentru îngrășarea ovinelor, clădire administrativă, fânar, silozuri, cântar, hala FNC, platformă de dejecții, bazin vitanjabil și rezervor de apa.
"Este vorba de o investiție a Cooperativei Agricole. Fermierii din Crasna s-au constituit în această cooperativă și cel care o conduce a reușit să obțină finanțare. Deja au început lucrările, au luat de la primărie toate avizele și autorizațiile și din ce am discutat cu ei va fi o fermă de vite și de oi, dar și un sector de îngrășare a mieilor cu FNC. Au și silozuri acolo și vor face și un abator de sacrificare a animalelor. Din ce știu eu va fi singurul din Gorj. În această cooperativă sunt foarte mulți fermieri, iar investiția este binevenită pentru sectorul zootehnic, mai ales că la noi in zonă creșterea animalelor este încă o ocupație a localnicilor", a declarat viceprimarul din Crasna, Gheorghe Sanda.
Investiția se va face la ieșirea din satul Crasna spre comuna Săcelu.