Manu Tomescu: Avem trei grupuri disponibile, dar nu e cărbune

Termocentrala Rovinari are cel mai modern grup energetic pe cărbune din România, dar rămâne fără cărbune. Stocurile sunt tot mai subțiri și viitorul e negru. Sindicalistul Manu Tomescu atrage atenția că toate carierele au fost duse spre distrugere din cauză că nu au fost finanțate de-a lungul vremii. Degeaba e zăcământ de cărbune destul dacă nu poate fi exploatat în siguranță. Utilajele au ajuns unul lângă altul și fronturile de lucru s-au blocat. 


Liderul de sindicat Manu Tomescu spune că la Rovinari sunt trei grupuri disponibile, dar nu e suficient cărbune și problema nu poate fi rezolvată de azi pe mâine. 


„Avem trei grupuri disponibile, trei grupuri cu care am putea produce pentru SEN, dar nu e cărbune și cărbune nu e pentru că nu există zăcământul. Este, dar e foarte greu de exploatat atâta timp cât carierele au fost pur și simplu distruse prin subfinanțare. S-a mers pe reduceri de costuri și cheltuieli până când excavatoarele au ajuns unul lângă celălalt, fronturile de lucru s-au oprit, au fost stagnate. Din această cauză, s-a ajuns aici. Dacă Guvernul își va întoarce fața spre cărbune și ne va lăsa să-l exploatăm așa cum e tehnologia, în condiții normale, vă garantez că ar fi cărbune pentru mulți ani de acum înainte numai că nu suntem lăsați să exploatăm în condiții normale”, a spus Manu Tomescu.


Manu Tomescu a lansat și un atac la adresa celor care doar vin în pelerinaj la Complexul Energetic Oltenia, își fac selfie, promit și apoi uită. 


A dat două exemple: ultimii doi miniștri de la Energie. Ce se va întâmpla dacă vine gerul și prinde Complexul cu stocurile de cărbune pe zero? „Vine Burduja și își face poze cu directorii prin termocentrale și cred că asta ne va încălzi! Fac o glumă și eu. Pozele și declarațiile nu țin nici de cald, nici de foame. Și cel vechi, Virgil Popescu, tot așa a făcut. Dincolo de vorbe și declarații, dacă n-avem și fapte, rămânem doar cu pozele”, a mai precizat liderul de sindicat la Radio Infinit.

Vizualizări: 1,730

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: