Sute de mineri la protestul de la București
Sute de mineri și energeticieni protestează la această oră în fața guvernului. Motivul acțiunii este legat de nemulțumirea salariaților față de modificările aduse de noua lege a pensiilor. Sindicatele susțin că noua lege a pensiilor produce inechități celor care au lucrat în condiții deosebite de muncă. Astfel, pensiile ar fi mult mai mici față de cele calculate în baza vechii legi.
„Minerilor, energeticienilor și siderurgiștilor trebuie să li se păstreze aceleași condiții de pensionare în actuala lege a pensiilor publice la fel ca în cea precedentă, întrucât lucrează și vor lucra în aceleași condiții de muncă foarte grele și periculoase, care au determinat și determină consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a acestora”, conform Federației Naționale Mine Energie.
Aceștia susțin că principiul contributivităţii este încălcat pentru că nu se mai acordă punctajul suplimentar pentru salariaţii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite.
„De asemenea, solicităm Guvernului României scoaterea din exploatare a capacităţilor instalate de energie electrică pe bază de lignit şi huilă doar atunci când vor fi realizate grupurile pe gaz de la Turceni, Işalniţa şi Paroşeni şi a grupurilor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă deoarece se va accentua dezechilibru grav între energia în bandă şi energia sporadică cu efect în creşterea explozivă a preţurilor la energie electrică”, au mai afirmat sindicaliştii.