17 copii morți de rujeolă în România, record în lumea civilizată. Ce ne spune știința?

Pentru că în România tocmai s-a înregistrat al 17-lea caz de deces infantil din cauza rujeolei în mai puțin de un an și pentru că în America (țară cu 320 de milioane de locuitori) a fost UN SINGUR CAZ între 2005 și 2015, am stat un pic pe site-urile OMS și CDC ca să extrag de acolo date statistice confirmate științific despre vaccinuri, rujeolă și autism. Iată-le:

1. Comparativ cu 1990, în 2016 au murit cu 17.000 mai puțini copii PE ZI, la nivel mondial. Da, ați citit bine, asta înseamnă 6 milioane de vieți de copii salvate pe an. Doar în 1990 au murit 12 milioane de copii. Datorăm acest progres uriaș în special vaccinurilor și în general medicilor ăstora răi despre care niște dobitoci cred că s-au vorbit să ne facă autiști. De fapt, ce fac dobitocii și Olivia Steer e să omoare niște copii, indirect. Și rata deceselor tinde să crească în toată lumea, pe fondul unei psihoze asociate cu pierderea încrederii în politicieni.

2. Între 2000 și 2015, OMS estimează că au fost salvate 20 de milioane de vieți de copii, datorită vaccinului împotriva rujeolei. Cu toate astea, față de 2011, din cauza propagării tot mai mari a teoriilor anti-vaccin, s-a constatat o ușoară creștere a numărului de cazuri (respectiv de morți) la nivel mondial. În perioada 2000 - 2010, rujeola a fost considerată o boală ”complet eradicată” în America, cu cel mult 30-40 de cazuri pe an, toate la copii nevaccinați veniți în State în acel an. Din 2010, media anuală a ajuns la câteva sute. Chiar și așa, cazuri fatale practic n-au existat. În 2015, în Statele Unite (țară cu populație de 16 ori mai numeroasă decât România) se înregistra primul deces de la rujeolă în peste 10 ani. În România au fost 17 (!) doar în ultimul an.

3. Cazurile de copii vaccinați care fac totuși rujeolă sunt extrem de rare. În SUA, din 30 de cazuri de rujeolă, 28 au apărut la copii nevaccinați. Cu toate astea, despre restul de 2 cazuri nu se poate spune că erau vaccinați, deoarece aceia 2 nu respectaseră schema de vaccinare sau alte reguli post-administrare, fapt ce nu a făcut imunizarea posibilă.

4. Asocierea între vaccinuri și autism NU a fost demonstrată de nici un studiu medical, și s-au făcut sute de astfel de studii. Deși s-a sesizat într-adevăr o creștere a numărului de cazuri de autism care s-a suprapus unei perioade în care a crescut și numărul de copii vaccinați, toți specialiștii spun că e vorba de o simplă coincidență. De altfel, din câte știe știința până acum, factorii care pot crește riscul de autism sunt exclusiv pre-natali.

5. Vaccinurile salvează 8 milioane de vieți anual.

Vizualizări: 518

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: