Ziua de 28 august în istorie. Incendiile care au mistuit Bucureștiul

În 1804 la 28 august/9 septembrie 1804, un puternic incendiu a distrus o parte a Bucureștiului.

In 1916 în timpul Primului Război Mondial - Germania declară război României.

În 1939 s-a născut Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare româncă de române poliţiste.

Incendiile care au mistuit Bucureștiul

Cele mai vechi însemnări despre incendiile ce au afectat Bucureștiul datează de acum patru secole, însă acestea fac referire inclusiv la incendii petrecute în secolul al XVI-lea. Turcii au dat foc Bucureștiului de două ori: în timpul detronării domnitorului Mircea Ciobanul și în octombrie 1595 la retragerea lui Sinan Pașa, când biserica Sf. Gheorghe, ridicată în 1562, este incendiată.

În perioada secolelor menționate serviciul de Pompieri sau, cel puțin, ceva asemănător, nu exista. În situația dată, locuitorii Bucureștilor foloseau apa din Dâmbovița sau din puțuri pentru stingerea flăcărilor. Incendiile, sau mai bine zis, calamitățile, în general, erau anunțate prin “tragerea clopotelor”.

         Incendiile erau destul de dese deoarece casele erau construite din lemn, acoperite cu șindrilă sau trestie, iar spațierea dintre ele era extrem de mica iar, uneori, inexistentă, acestea fiind lipite una de cealaltă, de asemenea străzile erau foarte înguste, ceea ce făcea răspândirea focului și mai facilă.

Dintre incendiile mari din București putem menționează:

-       Incendiul din 1704 când a ars Hanul Șerban Vodă, situat pe locul Băncii Naționale de astăzi

-       Incendiul din 1719 când au ars Curtea domnească și mănăstirea Sf. Gheorghe

-       Incendiul din 1739 când focul a pornit de la gunoiul din curtea mănăstirii Sf. Sava.  Au ars 137 de case, 5 chilii de biserici, 40 de măcelării și 9 prăvălii.

-       Incendiul din 28 august 1804, focul a creat pagube mari, a distrus hanurile Sf. Gheorghe și Șerban Vodă și o parte din centrul orașului.

-       Incendiul din 23 martie 1847, în ziua de Paști, cel mai mare incendiu consemnat din București. Focul a izbucnit de la casa culceresei Drugăneasca și s-a întins cu repeziciune în toată partea de est a orașului. Incendiu n-a putut fi stins timp de câteva săptămâni. Cincisprezece oameni au pierit și mulți au căpătat arsuri.

De la înființare serviciului de Pompieri, în anul 1847, nu a mai fost înregistrat niciun incendiu catastrofal in București.

Vizualizări: 897

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: