Vioara i-a adus media trei la purtare

S-a ales cu media trei la purtare pentru că îndrăgeşte prea mult muzica populară. Este cazul unui elev din clasa a VIII-a la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, C. M., care a adunat în primul semestru al acestui an şcolar peste 250 de absenţe, iar o bună parte din medii nu sunt nici la ora actuală încheiate. Dar nu e singura situaţie de acest gen din judeţ.

La Şcoala Generală din Dănciuleşti, un elev era la un pas de a rămâne repetent pentru că i-a adresat unei profesoare cuvinte vulgare într-o lucrare de control. Cel care la scăpat pe elev din această situaţia a fost Consiliul Profesoral, care a hotărât acordarea mediei 7. Regulamentul prevede ca la 10 absenţe să fie scăzut un punct la purtare.

Diriginta vrea media 1

Pentru C M.  de la Liceul de Muzică din municipiu, situaţia se repetă, dat fiind faptul că şi anul trecut a rămas repetent. Talentat la vioară, elevul care face parte dintr-o familie de lăutari preferă să cânte prin restaurante noaptea, în loc să vină la şcoală ziua. Conducerea unităţii de învăţământ spune că elevul este cuminte, dar nu vrea să vină deloc la şcoală. Are zece medii neîncheiate, dar note mari la muzică. Diriginta elevului, Maria Codiţă a propus chiar ca media să fie de 1. „Elevul C. M. s-a ales cu nota la purtare trei deoarece are 251 de absenţe, dintre care doar 74 motivate. Nu vine la ore, nu are mediile încheiate, iar dirigintă a susţinut să i se acorde media 1, dar Consiliul Profesoral a hotărât să îi mai dea o şansă pentru a nu rămâne repetent. Măcar să îi iasă media 6 la purtare pe tot anul. Dacă o să mai facă absenţe are această şansă. Este un copil foarte cuminte, dar nu vine la şcoală. Nu vine pentru că el cântă pe la nunţi,  îi place muzica lăutărească  la un restaurant”, spune Aurelia Savu, directoarea Liceului de Muzică. 

Anchetă la liceu

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj nu văd cu ochi buni această situaţie şi promit că vor demara o anchetă la acest liceu. „Nu este de dorit ca media la purtare să fie scăzută, cu nici un punct, cu atât mai mult să avem o medie sub şapte. Media este unul dintre motivele pentru care poate rămâne repetent. Dar până atunci, dirigintele are datoria de a-l consilia pe elev. Până a ajunge la scăderea mediei la purtare trebuie făcute o serie de demersuri  pe care, din păcate unii dintre colegii noştri nu le fac.

La Liceul de Muzică vom întreprinde o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat de s-a ajuns ca media la purtare a unui elev să fie scăzută sub cinci. Acolo avem probleme cu echipa managerială”, spune Gheorghe Mitescu, inspector şcolar general adjunct în cadrul IŞJ Gorj. Prin scăderea notelor la purtare au consecinţe asupra elevilor, aceştia nemaiavând acces la anumite unităţi de învăţământ.

Vizualizări: 306

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: