Vaslui va fi Capitala Tineretului în România în anul 2025
Municipiul Vaslui a câştigat titlul de Capitala Tineretului în România în anul 2025, în urma unei competiţii a cărei gală a avut loc la Târgu-Jiu.
Activităţile din cadrul acestui proiect se vor derula sub sloganul "întinerEŞTI''.
"Astăzi, pier toate diferenţele dintre noi, se sting şi fricile de zi cu zi, dispar şi supărările şi noi, românii, ne amintim mereu să râdem la final, în cele mai grele condiţii. (...) De mâine, revenim la treabă. Titlul de Capitală e primul pas al unui plan cu mult mai mare decât am visat vreodată oricare dintre noi", au transmis tinerii care au susţinut candidatura municipiului Vaslui.
Reprezentanţii Primăriei Vaslui au anunţat că susţin proiectul şi vor oferi tot sprijinul necesar în desfăşurarea activităţilor culturale, artistice şi civice care urmează să aibă loc.
"Vaslui, Capitala Tineretului din România 2025! Titlul a fost câştigat de tinerii vasluieni care, cu entuziasm şi încredere în puterea celor mulţi, au depăşit obstacole şi au reuşit să ne ofere un final frumos al unui parcurs emoţionant. Rămânem alături de voi, dragi tineri vasluieni! Felicitări şi mulţumiri pentru bucuria oferită! Suntem mândri de voi", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Vaslui.
Capitala Tineretului din România este un program-cadru de tineret creat la nivel naţional, ce funcţionează pe principii similare cu cele ale Capitalei Europene a Tineretului. Programul le permite organizaţiilor de şi pentru tineret să promoveze teme importante pentru categoria socială pe care o reprezintă şi ajută autorităţile locale să-i identifice problemele şi să atragă investiţii publice şi private pentru rezolvarea acestora şi dezvoltarea ecosistemelor de sprijin.
Anual, un oraş din România primeşte, în urma unui concurs de concepte, titlul de Capitala Tineretului din România şi este sprijinit financiar, prin formare şi consultanţă, în pregătirea şi implementarea iniţiativelor din dosarul de candidatură.