Universitatea Craiova se desparte de un fost internaţional!
Portarul David Lazar nu va mai continua la Universitatea Craiova. Acesta urmează să semneze cu lanterna roşie a Superligii, Gloria Buzău, unde va lucra din nou cu antrenorul pe care l-a avut atât la Astra, cât şi în Bănie, Eugen Neagoe.
Venit în 2021 la formaţia din Bănie, David Lazar nu s-a impus ca titular, fiind rareori folosit și acum se afla în ultimul an de contract, iar clubul din Bănie nu intenţiona să-i prelungească acordul, potrivit Fanatik.
„Vom face tot ce putem să întărim echipa, cu jucători de primă ligă, am vorbit deja cu 3 jucători importanţi şi sperăm să-i luăm cât mai rapid. Toate echipele vor să devină mai puternice, să se întărească, indiferent de locul pe care sunt”, a declarat Eugen Neagoe, care a apelat imediat la portarul Universităţii Craiova.
Acesta are şi o selecţie în naţionala României, în vremea mandatului lui Mirel Rădoi pe banca tricolorilor.
În cei trei ani petrecuţi în Bănie, David Lazar a apărat poarta în 38 de meciuri şi a încasat 33 de goluri, iar în 13 partide şi-a păstrat poarta intactă.
El a devenit al treilea portar al Universităţii Craiova, după ce în vara aceasta a fost adus Silviu Lung junior, titularul indiscutabil al postului fiind Laurenţiu Popescu, acesta fiind convocat şi de Mircea Lucescu la naţionala României.
Universitatea Craiova s-a mai despărţit de încă un portar recent, tânărul Matei Goga fiind împrumutat la CSM Reşiţa. Astfel, Costel Gâlcă se va baza în acest sezon pe Laurenţiu Popescu şi Silviu Lung junior, iar în caz de urgenţă se va apela la portarul echipei de juniori mari, Alexandru Glodean, portarul naţionalei U17 a României.