Universitatea Craiova, lovitură pe piaţa transferurilor

Universitatea Craiova dă lovitura pe piaţa transferurilor din acest an  dacă Atalanta va decide la finalul sezonului 2021 – 2022 din Serie A să-l cumpere pe Valentin Mihăilă de la Parma. Mihăilă a fost cedat sub formă de împrumut la Atalanta, iar formația din Serie A îl poate achiziționa în vară cu opt milioane de euro, plus bonusuri, dacă internaționalul român va da randament.

În contractul dintre Parma și Atalanta apare o clauză conform căreia transferul se va face dacă Valentin Mihăilă va evolua într-un anumit număr de meciuri la formația care ocupă locul patru în Serie A.

Dacă această clauză se va realiza, așa cum susține și Victor Becali, transferul lui Valentin Mihăilă la Atalanta îi va băga în cont lui Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, o sumă frumoasă. Conform Digisport.ro, Universitatea Craiova a păstrat 10% dintr-un viitor transfer al lui Valentin Mihăilă de la Parma în momentul în  care l-a vândut în schimbul sumei de 8,5 milioane de euro. Astfel, dacă Atalanta o să activeze clauza de cumpărare, atunci în conturile lui Mihai Rotaru vor mai intra 800.000 de euro. În aceste condiții, suma totală de transfer a lui Valentin Mihăilă de la Universitatea Craiova va ajunge la 9,3  milioane de euro.

Vizualizări: 5,736

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: