Un tânăr amenință că își dă foc în Piața Prefecturii - VIDEO

Este mobilizare de forțe în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, acolo unde un tânăr a amenințat că își dă foc. Din primele informații, acesta lucra paznic la o sală de jocuri care este închisă din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Acesta a anunțat presa că își dă foc și a mers cu o sticlă de benzină în fața prefecturii.

Până la urmă, tânărul a predat sticla forțelor de ordine, la fața locului fiind prezenți și pompierii, pentru cazul că ar fi fost un deznodămând nefericit.

De altfel, mai mulți antreprenori din zona hoteluri - restaurante - cafenele (HORECA) au luat în calcul trecerea la acțiuni de protest.

actualizare: Tânărul a ieșit de la discuți. "Stau acasă fără bani, aveam o lună de când lucram. Ei când închid tot, nu se gândesc că sunt familii care mor de foame?", a spus tânărul la ieșirea de la discuția cu prefectul. "Mă duc acasă, iau o pastilă și mă culc", a mai spus protestatarul, care a adăugat că mulți tineri sunt în situația lui. "Situația este disperată în țara asta", a concluzionat tânărul, care a avut mesaje critice pentru Iohannis și Orban.

Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol, a explicat că Târgu Jiu are o incidență de peste 3 infectări la mia de locuitori și astfel au fost impuse restricții. Pistol spune că a primit o petiție de la tânăr, pe care o va direcționa către ITM Gorj, pentru că tânărul nu ar fi trebuit să fie pus de angajator să intre în concediu fără plată.

"

Vizualizări: 5,902

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: