Trei trenuri blocate în Bărbătești și Cărbunești din cauza unui incendiu de vegetație

Trei trenuri de călători sunt oprite, joi seara, în stațiile din Cărbunești și Bărbătești. Traficul feroviar este blocat din cauza unui incendiu de vegetație. 

"Pompierii militari au interzis circulația trenurilor pentru a putea interveni cu autospeciale în zonele din apropierea căii ferate pentru stingerea unor focare care se extind din cauza vântului.

Trenurile IR 1836, R 2085 și R 2084 staționează temporar în gările Bărbătești și Cărbunești, pâna la stingerea incendiului izbucnit în apropierea căii ferate, între stațiile Cărbunești și Jupânești.

Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat de aceste staționări suplimentare și îi asigurăm că traficul feroviar va fi reluat pe ambele rute imediat ce primim avizul pentru redeschiderea circulației din partea reprezentanților ISU", a transmis purtătorul de cuvânt al CFR.

Vizualizări: 1,478

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: