Traficant de droguri, condamnat să tundă iarba
Un bărbat din Târgu Jiu a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Ioan Ţ. a fost obligat de instanţă să efectueze muncă în folosul comunităţii, la întreţinere spaţii verzi, vopsit bănci sau săpat şanţuri.
Bărbatul şi-a recunoscut faptele şi a primit o sentinţă care nu-l trimite în spatele gratiilor. „În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare şi stabileşte termen de supraveghere de 3 ani”, a decis, marţi, o instanţă a Tribunalului Gorj. Sentinţa nu este definitivă.
În tot acest timp, gorjeanul trebuie să se supună măsurilor de control, tratament şi îngrijire medicală. Totodată, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria Târgu Jiu, constând în întreţinere spaţii verzi, vopsitorii mobilier urban (bănci, indicatoare rutiere, coşuri de gunoi), asfaltări, balastări, săpat şanţuri, pietruiri, dalări.
Instanţa a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a 61,57 grame de cannabis, a două pacheţele de filtre şi o cutie de foiţe pentru confecţionat ţigări.
Potrivit legii, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani.