Tomescu: De când au început să învețe muștele pe albine cum se face mierea?
Minerii și energeticienii care protestează în fața Prefecturii din Târgu Jiu nu renunță la proteste și par din ce în ce mai înverșunați. Aceștia îi acuză și pe colegii lor sindicaliști că vin cu un alt proiect, fiind vorba despre cei care au participat la protestul din fața Complexului Energetic Oltenia.
Sindicalistul Manu Tomescu spune că s-au săturat de minciuni și cere aprobarea cât mai repede a proiectului privind reducerea vârstei de pensionare.
”Ne spun nouă că nu știm și că vrem să facem rău acestei companii. De când au început să învețe muștele pe albine cum se face mierea? De 25 de ani stau în birouri și nu fac nimic. Revendicările noastre sunt simple și le cunoaște toată lumea. Nu am cerut decât două lucruri. Suntem aici să îi forțăm să-și respecte promisiunile și să-și ducă acest proiect de lege până la capăt, proiect pe care ei l-au făcut într-o campanie electorală. Proiectul trebuie votat și promulgat de președintele României. Vrem reducerea vârstei de pensionare”, a spus Manu Tomescu.
Tomescu a adus în discuție și plata certificatelor de CO2. ”Vă plătim taxe și impozite, dar acest bir pus în plus pe munca noastră nu mai avem de unde să vi-l dăm nici dacă venim cu bani de acasă. Am ajuns să muncim pe niște salarii de mizerie ca să putem ține pe linia de plutire compania”, a mai spus sindicalistul.