Suporterii Universităţii Craiova nu mai au răbdare: „Gospodin, go home!”

Universitatea Craiova a ratat participarea în cupele europene și nu se regăseşte nici în campionat. Echipa olteană este la al patrulea antrenor principal, cu care însă are cel mai slab palmares iar suporterii nu mai au răbdare cu Ivaylo Petev.

Oltenii au o singură victorie în ultimele opt meciuri, iar în 2024 bilanţul este cel mai modest din top șase, cu cinci puncte adunate din cinci meciuri. Dar, mai îngrijorător este jocul echipei sub comanda lui Ivaylo Petev, joc pentru care suporterii îi cer să plece. În ultimele opt partide, Universitatea Craiova a încasat nu mai puţin de 16 goluri, având o medie incredibilă de două goluri primite pe meci.

"Suporterii din Bănie sunt exasperaţi de indolenţa jucătorilor, de schimbările permanente şi neinspirate făcute atât în primul 11 de la un meci la altul. Astfel, deşi au fost aduşi cinci jucători în iarnă, pentru care s-au plătit 1.5 milioane de euro, niciunul dintre aceştia nu a fost titular în ultima partidă, de la Botoşani, şi numai unul a intrat pe parcurs, Anzor Mekvabişvili, şi acesta având o evoluţie palidă. Fanii acuză şi lipsa unor oameni de fotbal care să se exprime în privinţa achiziţiilor şi a aducerii unui antrenor potrivit pentru echipă, precum şi alungarea tuturor gloriilor din cadrul clubului', se arată într-o analiză realizată de ProSport.

Câteva din miile de mesaje de nemulţumire, pe reţelele de socializare, ale fanilor Universităţii Craiova, în urma prestaţiei echipei la Botoşani arată nemulțumirea lor: „Se vede play out-ul”, „Felicitări pentru ruşinea asta!”, „Este inadmisibil să primeşti cel puţin două goluri, indiferent de teren şi adversar. Este clar o problemă de atitudine la unii jucători dar şi a antrenorului, care fie nu ştie să îi aşeze în teren, fie să îi motiveze”, „Problema e că nici nu mai doare când facem egal sau pierdem și ăsta nu e un lucru bun că ne-am obișnuit cu dezastrul”, „O rușine de meci! Acest antrenor a încâlcit și mai mult jocul echipei, cred că vorbește cu ei doar în bulgară. Se vede ca valoarea unor jucători este departe de ceea ce ne-am fi așteptat. Deprimant să urmărești un meci cap coadă. Felicitări Miki R !, „Nimic nou, nimic bun, același joc inert, previzibil și lipsit de dăruire” sau „Gospodin go home!”, mesaj adresat antrenorului Petev căruia îi cer practic să plece.

Vizualizări: 1,682

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: