Steaua București – CSM Târgu Jiu, duel la Juniori 3

Echipa de handbal juniori 3 a CSM Târgu Jiu se deplasează, la mijlocul acestei săptămâni, în capitala României, pentru duelul cu CSS Steaua București. Meciul contează pentru etapa a 5-a din Grupa 2 Speranță din Campionatul Național de Juniori 3.

 Se anunță un duel extrem de interesant între Steaua și CSM Târgu Jiu, vecine de clasament în această serie, scrie csmtargujiu.ro despre meciul programat în deplasare pentru juniorii pregătiți de antrenorul Vali Popescu. Antrenorul gorjean speră ca echipa sa să evolueze la fel ca și în partidele anterioare, meciuri în care tinerii handbaliști gorjeni au avut un ritm bun de joc, dar și atitudine. Din păcate, în deplasarea de la București, antrenorul Vali Popescu nu se poate baza pe unul dintre cei mai buni jucători din lotul său, unul dintre golgheterii echipei, Mario Stancu: ”Din păcate pentru acest meci nu ne putem baza pe Mario Stancu, jucător de baza pentru noi, dar sper ca ceilalți să suplinească lipsa lui. Sper să avem același ritm și atitudine ca până în prezent, cu multă dorință de joc și multă muncă”.

 Lot CSM Târgu Jiu Juniori 3: Vlad Mezdrea, Mihai Bordușanu, Yanis Penescu, Andrei Mornea, David Bîrlete, Ştefan Stănoiu, David Honcioiu, Mihnea Ciobanu, Luca Hortopan, Andrei Anuțoiu, Vlad Călinoiu, Robert Guran, Cătălin Popescu, Alexandru Anghel. Antrenor: Vali Popescu.

Vizualizări: 251

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: