Start vot! Ziua cea mare la SME Rovinari!

Sindicatul Mine Energie Rovinari organizează, astăzi, primul tur de scrutin pentru funcţiile de şef de departament, lider de grupă sindicală şi vicelider de grupă sindicală. Urnele de vot se închid la ora 17.00, peste 3.500 de mineri fiind chemaţi să îşi exprime opţiunea.

Potrivit unui comunicat de presă s-au înscris 175 de persoane şi vor vota 3.550 de membri. Pentru departamentul Rovinari, cel mai mare din sindicat, sunt patru candidaţi: Gabriel Bălăceanu, Nicolae Pavel, Ion Morie şi Daniel Merfu. Secretarul general al SMER, Ion Grofu, a menţionat că pentru departamentul Energie Rovinari este un singur candidat, Jean Popescu. La Departamentul Peşteana sunt patru candidaţi: Ion Pipera, Ilie Blându, Ioniţă Cocoranu şi Constantin Brănescu, iar la Roşia trei lideri au intrat în luptă. Este vorba despre Ovidiu Priporeanu, Dumitru Zoican şi Lore Popescu. Aglomeraţie este însă la posturile de lider de grupă sindicală şi vicelider. Cu cât departamentul are mai mulţi membri cu atât sunt mai mult posturi de vicelider. La Departamentul Roşia, la funcţia de lider grupă sindicală sunt 25 de candidaţi, iar la vicelider 17. La Peşteana sunt 11 candidaţi pentru grupă sindicală şi 16 pentru vicelider. La Rovinari 40 luptă pentru un post de vicelider şi 28 pentru lider de grupă sindicală. La Energie Rovinari sunt 29 de candidaţi pentru postul de lider de grupă sindicală şi un candidat pentru vicelider. Au fost organizate 17 secţii de votare, urnele se închid la ora 17, iar desfăşurarea alegerilor va fi coordonată de prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, Ion Ruşeţ.

PRESĂ

Jurnalistul Ionuţ Catrina de la Cotidianul Gorj Domino se ocupă de relaţia cu presa a Sindicatului Mine Energie Rovinari. De pe adresa sa de e-mail a venit primul comunicat de presă al sindicatului condus interimar de Gabriel Căldăruşe.

Vizualizări: 243

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: