Sos pentru paste, cu măsline și roșii

Pastele pot fi un fel de mâncare delicios dacă aveţi la îndemână şi un sos pe măsură. Un sos foarte bun pentru paste este sosul sicilian cu roşii şi măsline.

Rețeta de „sugo di pomodoro con olive” sau sos italian pentru paste este pe placul celor care iubesc măslinele negre sau verzi. Acest sos poate fi pregătit în cantităţi mai mari şi se păstrează foarte bine la borcan.

Este un sos simplu pentru paste care se prepară cu măsline, ceapă, usturoi și roșii. Aroma de oregano este specifică acestui sos sicilian.

Sosul acesta este vegetarian și este potrivit și în perioada postului ortodox (dacă se folosesc paste fără ou). Baza acestui sos simplu pentru paste este pasta de roșii. Aceasta se poate cumpăra sau se poate prepara în casă.

Ingrediente:

    800 ml pasta de roșii (suc concentrat, gros)

    150 g ceapă

    200 g măsline negre felii

    ½ linguriță usturoi granulat sau 1 cățel de usturoi proaspăt

    Sare, piper

    Oregano uscat ½ linguriță

    100 ml ulei

    opțional: ardei iute sau fulgi uscați de chilli

Mod de preparare: Ceapa se taie mărunt și se căleşte în ulei, la foc mic, până devine sticloasă. Se adaugă măslinele tăiate felii în tigaie şi condimentele: sarea, piperul, oregano, usturoiul granulat. Dacă folosiți usturoi proaspăt atunci îl tocați mărunt. Puteți pune şi ardeiul iute proaspăt (tocat) sau fulgii uscați de chili.  

Apoi se pune pasta de roșii şi se lasă sosul să scadă și să se întrepătrundă gusturile. Acest sos de paste cu măsline și roșii este cremos, gustos și foarte aromat.

Vizualizări: 968

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: