Sistează activitatea la Casa de Sănătate Gorj

Angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj își întrerup activitatea timp de două ore pentru a protesta împotriva salariilor foarte mici în comparație cu nivelul de responsabilitate și complexitatea muncii lor, precum și din cauza pierderii alarmante a personalului calificat și a reducerii drastice a numărului total de angajați. Astfel, confirmă directorul Amalia Făgaș, în intervalul 10-12 nu va fi activitate.

"Între ora 10 și ora 12 activitatea va fi întreruptă. După ora 12 o să soluționăm toate solicitările care vor veni în această perioadă. Am pus deja un anunț și la intrarea în insituție. Repet, toate solicitările venite în această perioadă vor fi preluate de colegii mei și vor fi rezolvate până la finalul programului", a explicat directorul CJAS Gorj.

Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate a anunțat că, în data de 10 iulie 2023, între orele 10:00 și 12:00, toți angajații de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și de la Casele de Asigurări de Sănătate (CAS) din județe, municipiul București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Singuranței Naționale și a Autorității Judecătorești vor protesta prin întreruperea activității timp de două ore. Motivul principal al protestului este reprezentat de salariile foarte mici în comparație cu nivelul de responsabilitate și complexitatea muncii prestate, precum și de pierderea alarmantă a personalului calificat și de reducerea drastică a numărului total de angajați la nivel național în ultimii ani, cu peste 1.000 de persoane dintr-un total de 4.000 de persoane. Sindicatul reclamă că situația a ajuns la un punct în care concursurile de angajare nu mai atrag candidați, deoarece remunerația este extrem de demotivantă în raport cu volumul enorm de muncă.

Vizualizări: 1,348

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: