Sindicaliștii insistă să se vadă cu ministrul Energiei. „Ziua, noaptea, oricând”
Mai multe sindicate din Gorj insistă să discute cu ministrul Energiei, Virgil Popescu. O a doua solicitare în acest sens a ajuns pe masa ministrului în această săptămână după ce, zilele trecute, sindicaliștii au mai solicitat o întâlnire cu demnitarul, dar fără succes. “Noi suntem dispuși. Ziua, noaptea, sâmbătă, duminică, oricând să își rupă o bucată din timpul dumnealui prețios”, a fost mesajul sindicalistului Gabriel Căldărușe.
Liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia a mai adăugat că minerii și energeticienii din Gorj trăiesc în incertitudine și nu știu ce se va întâmpla nici cu locurile lor de muncă și nici cu soarta companiei. E și motivul pentru care sindicaliștii au cerut să discute toate aceste motive de îngrijorare cu ministrul Energiei, dar până acum Virgil Popescu nu le-a răspuns în niciun fel.
„Toți oamenii trăiesc într-o stare de incertitudine groaznică. Toți salariații companiei. Și declarația ministrului despre această strategie energetică nu face decât să pună paie pe foc până la urmă. Am solicitat o întâlnire cu ministrul. Oricând dorește dumnealui. Ziua, noaptea, sâmbătă, duminică, oricând să își rupă o bucată din timpul dumnealui prețios”, a spus Gabriel Căldărușe, președintele SMEO.
Astfel că acesta a mai făcut o nouă solicitare către ministru, solicitare în care a cerut același lucru. „Am mai trimis o solicitare ieri (n.r. marți). E vorba de a arăta respect față de cei 12 mii de angajați ai companiei și despre județul Gorj. Este și în drumul dumnealui spre casă până la urmă”, a mai declarat Căldărușe, la Tele3.