Au reclamat că nu primesc salariile la timp
Mai mulți gorjeni s-au plâns la ITM Gorj că nu primesc salariile la timp, iar angajatorii s-au trezit cu controale pe cap, care s-au lăsat cu amenzi.
În perioada 15-19 martie 2021 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat 34 de controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă.
Au fost aplicate 25 de sancțiuni, din care 23 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 99.500 de lei și 2 avertismente.
Totodată, au fost dispuse 92 de măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor, neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, la termenele stabilite de aceștia, putând atrage noi sancțiuni cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Cele mai frecvente încălcări ale legislației muncii depistate în timpul controalelor sunt: lipsa echipamentelor de protecție individuală sau neconformitatea acestora, neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă, a declarat George Octavian Romanescu, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.