Cum ar putea fi păcăliți viitorii disponibilizați de la CE Oltenia
S-a semnat actul adițional pentru mineri și energeticieni, dar apele sunt departe de a fi liniște în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Unii sindicaliști susțin că nu există bani pentru cei care urmează să fie concediați. În plus, salariații care sunt primii pe lista disponibilizărilor, pentru că mai au puțină vreme până la pensie, riscă să fie păcăliți.
Liderul de sindicat de la Termocentrala Rovinari, Manu Tomescu, a declarat, la Tele3, că semnarea actului adițional nu este neapărat o veste bună. Motivul? Deocamdată compania nu are bani pentru plățile compensatorii.
Sindicalistul a atras atenția că salariații care vor fi puși pe liste pentru că mai au câteva luni sau doi ani până la pensie riscă să fie păcăliți. “Acest act adițional încheiat de federații cu administrația este o înțelegere pe următoarele concedieri, dar, deocamdată, nu sunt bani. Ei așteaptă să fie activată acea ordonanță cu venituri de completare și o sumă asumată în buget de companie. Sunt mai multe lucruri care încă nu sunt clare. Este o înțelegere parafată între federații și administrație, dar pe noi nu ne mulțumește. După ce s-au făcut aceste restructurări, ei pun pe liste oameni care o să aibă condiții de pensionare începând cu 1 iunie până la 1 aprilie 2022, aceștia vor fi puși pe liste, dar oamenii aceștia vor avea surpriza ca, după ce va trece această perioadă, deși apar ca și când având condiții de pensionare, la Casa de Pensii li se va spune că abia peste câteva luni sau doi ani o să aibă condiții de pensionare pentru că nu le-a fost plătită grupa de munca. Sunt multe găuri chiar și pentru cei încadrați la condiții deosebite de muncă”, a declarat Manu Tomescu.
El a mai explicat că au pățit deja acest lucru și energeticieni de la Termocentrala Rovinari: „Au fost colegi de-ai noștri de la Termocentrala Rovinari în această situație. E altceva să fii pus pe listă orbește neștiind dacă stagiul de cotizare a fost plătit integral în 30 sau 40 de ani cât au avut oamenii activitate în companie. Sunt multe lucruri incerte”.
În jur de 800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar urma să fie disponibilizați în acest an. Potrivit oficialilor companiei, aceștia vor primi de la unul până la 11 salarii compensatorii. Dacă Guvernul va adopta ordonanța pentru plata veniturilor de completare, cei care urmează să fie dați afară vor primi câte șase salarii compensatorii.
În proiectul de buget al CE Oltenia a fost trecută suma de 7,7 milioane de lei pentru plăți compensatorii.