Şeful SIE a demisionat din motive medicale

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat luni din funcția de director al Serviciului de Informații Externe. Președintele Iohannis i-a acceptat demisia. MRU a invocat motive de sănătate care îi impun să stea la pat, a dezvăluit șeful comisiei SIE din Camera Deputaților, Mihăiță Calimente.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis președinților celor două Camere ale Parlamentului să ia act de demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu și să declare funcția de director al SIE vacantă.
"Demisia directorului SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu, a fost depusă la Președinția României. O copie a acesteia, însoțită de solicitarea Președintelui României prin care se cere Parlamentului declararea ca vacant a postului, a sosit în această după-amiază la Cabinetul Președintelui Senatului", se arată într-un comunicat de presă al Senatului.
Președintele Klaus Iohannis a acceptat luni demisia din funcție a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, conducerea SIE urmând să fie asigurată de Silviu Predoiu.

Vizualizări: 257

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: