Şeful Poliţiei Locale a luat ţeapă
Poliţiştii locali desfăşoară mai multe controale pe raza municipiului Târgu-Jiu pentru depistarea celor care vând bunuri ilegal. În vizorul poliţiştilor a fost ieri un târgujian care avea în faţa casei o adevărată expoziţie de maşini spre vânzare. Şeful Poliţiei Locale, Ion Tudor, şi-a dat întâlnire cu acesta, chipurile pentru a cumpăra o maşină, dar vânzătorul nu a venit.
Un cetăţean din cartierul Drăgoieni avea expuse spre vânzare mai multe autoturisme chiar în faţa casei unde locuieşte. Lucru nepermis, care se sancţionează contravenţional. Tudor a pus mâna pe telefon şi a sunat respectiva persoană recomandându-se ca un posibil cumpărător. Au stabilit şi o întâlnire la care nu şi-a mai făcut apariţia proprietarul maşinilor, astfel poliţiştii locali au trebuit să sune iar şi să spună care este de fapt adevărat motiv pentru care a fost sunat. „Dacă sunt expuse pe domeniul public primesc sancţiune, dacă încurcă circulaţia le ridicăm. Este o practică, mai ales în cartierele componente municipiului, le lasă pe la porţi zicând că este terenul lor. Greşit, este domeniu public, tot ce este în faţa porţii sau pe trotuar. Amenzile sunt până la cinci milioane”, a declarat Ion Tudor, directorul Poliţiei Locale a municipiului Târgu Jiu.
Şi dacă tot s-au aflat în carterul Drăgoieni, poliţiştii locali au reamintit cetăţenilor că vor fi amendaţi dacă nu fac curăţenie în faţa caselor. Astfel, dacă vor fi pe acordate pe legea mediului sunt până la 40 de milioane de lei vechi, iar dacă este vorba de hotărârea consiliului local prin care se sancţionează acest lucru, acestea sunt mai mici, de maxim 5 milioane.
În vizorul poliţiştilor locali au fost şi romii care vând produse la colţ de stradă la nivelul municipiului Târgu Jiu. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu câte un milion de lei fiecare.